Sunt inginer tehnolog prin pregătire. Prima mea experiență cu industria serioasă a început încă din anul doi de facultate, când am fost invitat să lucrez la GKPȚ numit după Hruinicev – o întreprindere unde se construiesc lansatoare de rachete. Am început de la cea mai de jos poziție: ucenic de lăcătuș. Însă am fost mereu genul de persoană care învață și se dezvoltă din mers. Treptat, am ajuns să fiu maistru, să conduc oameni, iar apoi am primit oportunitatea de a mă afirma în management.

La fabrică se organiza un test amplu pentru angajați din diferite filiale – o evaluare a abilităților manageriale și intelectuale. Dintre mii de specialiști, m-am numărat printre cei mai buni. Am fost invitat la sediul central, unde m-am ocupat de gestionarea filialelor și de restructurarea proceselor tehnologice. Tocmai atunci am înțeles cum funcționează din interior o mare mașinărie industrială.

La un moment dat, mi s-a deschis o ușă importantă: funcția de tehnolog-șef pentru racheta purtătoare „Angara” – o familie modernă de rachete rusești. O muncă interesantă, de anvergură, dar care cerea dăruire totală și o viață trăită sub reguli de confidențialitate. Aveam puțin peste douăzeci de ani și îmi doream să văd lumea mai largă. Atunci, soarta a făcut o cotitură: prietenul meu, Serghei, mi-a spus o frază care a decis multe – „De ce te stresezi? Hai să ne construim propriile rachete.”

Așa am părăsit domeniul spațial.

Dar în sufletul meu exista de mult o altă idee – zborul. Întotdeauna am visat să zbor. Familia mea știa că, din principiu, nu mi-am luat niciodată permisul de conducere auto: spuneam că primul meu permis va fi nu pentru mașină, ci pentru elicopter sau avion. Mereu gândeam scheme – cum să zbori mai mult, mai economic, mai liber. Iar în toate aceste reflecții exista un singur răspuns evident: dirijabilul.

Când această idee a prins contur, evenimentele au început să se lege într-un mod surprinzător. Serghei îmi trimitea constant proiecte și idei pe care le primea de la alții. Și iată că, într-o zi, am fost anunțați: „Există un academician, nu ați mai văzut așa ceva, veniți să-l cunoașteți.” Astfel am ajuns la întâlnirea cu Alexandr Nikolaevici Kirilin. Am venit, m-am așezat în fața lui, iar el m-a întrebat: „Ei bine, tinere, ce știi despre dirijabile?”

Din acel moment totul a început să se miște rapid. Ideea a căpătat formă, echipa – oameni, iar visul meu personal a devenit parte dintr-un drum măreț.

*Traducere realizată utilizând inteligența artificială.

Să construim dirijabile împreună